In cea de a doua editie a Cafenelei juridice ne-am concentrat asupra aspectelor teoretice si practice legate de executarea silita directa a bunurilor mobile.

Colegii nostri, cons. jur. Lucian Molner si cons. jur. Simion Doni, impreuna cu dl executor judecatoresc Valentin Silimon au prezentat, intr-o maniera foarte atragatoare, atat aspectele premergatoare executarii silite, cat si etapele procedurii executionale.

Au fost analizate aspectele particulare ale competentei extinse a executorilor judecatoresti, in materia reposesiei bunurilor mobile, dupa care au fost prezentate etapele procedurii executionale de la investirea executorului competent cu obiectivele incredintate de executorul judecatoresc si pana la efectuarea termenului de executare cu predarea directa a bunului urmarit, catre creditor.

S-a realizat o comparatie foarte interesanta intre termenele foarte scurte prevazute de legiuitor in Codul de procedura civila, pentru realizarea executarii directe, cu problemele efective ce implica transpunerea acestor prevederi in practica, fiind descrisa astfel o imagine reala asupra activitatii executionale.

Un deosebit interes l-a prezentat trecerea in revista a jurisprudentei neunitare a solutionarii cererilor de autorizare a executorului judecatoresc in domiciliul/ sediul debitorilor ori al tertilor ce pot detine bunurile, pentru realizarea termenului de executare.

Nu in ultimul rand, s-au avut in vedere si aspectele particulare ale prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, in materia bunurilor de leasing.

Prezentarea organizata de echipa noastra a putut fi urmarita online atat prin intermediul aplicatiilor speciale, cat si al retelelor sociale, auditoriul fiind deosebit de numeros.

Vom continua, in urmatoarea noastra editie a cafenelei noastre juridice, sa va prezentam alte segmente ale procedurii executionale, concentrandu-ne atat pe aspectele teoretice si pe jurisprudenta relevanta, dar si pe cele practice, impartansindu-va astfel din experienta noastra de zi cu zi.

Reinteram, pe aceasta cale, invitatia noastra de a propune, la randul dvs., teme pe care doriti sa le analizam impreuna ori dificultati pe care dvs le-ati intampinat in cadrul procedurilor executionale.

Va asteptam cu drag la urmatoarea editie a

cafenelei noastre juridice!

The form you have selected does not exist.